Despre o tara...

Ti s-a intamplat vreodata sa te gandesti sa pleci? Sa lasi in urma tot ce ai, sa lasi in urma o viata si sa iei de la capat alta noua ? Cu siguranta ai facut-o! Tu, cel dornic de a trai nu la un nivel superior cealui din tara ta, pentru ca mai jos de atat e greu sa fii, dar sa ajungi in normalitate (a se citi civilizatie). Intr-adevar, ti-e greu sa lasi o familie, sa lasi prietenii tai Victor, Paul, Florin si George in favoarea unor potentiali Wayne, Pierre, Friedrich ori Giuliano si sa lasi toate locurile ce-ti aduc aminte in principal de tine. Pe deasupra te invinovatesti ca esti egoist ca te gandesti doar la tine si la binele tau. Si chiar de-ar fi asa, nu te poti impaca cu gandul ca vei putea sa-ti iei cu tine doar amintiri si o fractiune din ceea ce insemni. Insa te gandesti ca o sa o faci pana la urma. Brusc iti imaginezi ca vei ajunge intr-o tara in care vei fi respectat daca vei respecta, intr-o societate de esenta, in care munca iti va fi apreciata si remunerarea va fi proportionala cu nivelul si anii de studii. Insa din nou lupta cu tine reincepe si iti pui intrebari daca asta e, de fapt, motivul ascuns in adancul sufletului pentru care iti doresti sa pleci, partea materiala. Te linistesti in momentul in care iti iei gandul de la acea lume desavarsita si arunci o privire in lumea reala si-ti dai seama ca in nici un caz nu e singurul motiv temeinic. Ce vezi in ea? Doar nuante de gri…si din pacate nu numai la figurat, insa asta poate fi unul din lucrurile bune…macar nu vezi o lume cosmetizata in culori vii, nu trebuie sa cercetezi prea multi pentru a vedea unde traiesti, nu poti fi mintit chiar atat de mult incat sa crezi si ca lumea ta e una normala. Nu trebuie sa stai prea mult pe ganduri pentru a realiza ca iti duci zilele intr-o lume fara cei sapte ani de acasa, o lume careia ii lipseste cea mai elementara pregatire in orice domeniu si neputincioasa in a asigura un minim confort, o minima securitate, o minima aparare a drepturilor.

Sa zicem ca ai trecut de toate astea, sa zicem ca ai castigat lupta cu tine insuti.
Ce faci, insa, in momentul in care lumea pe care o visezi incepe sa fie ruinata de oameni nascuti in aceeasi tara ca si tine si fac acolo exact ce au invatat, isi continua toate indeletnicirile deprinse in locurile natale? Ce faci in momentul in care persoanele de acolo, speriate (pe buna dreptate) de oamenii ce se aseamana cu tine doar prin cuvantul inscris in dreptul nationalitatii lor, incep sa te judece crezand ca esti la fel?

Desigur, acesta nu e un etalon, nu e obligatoriu sa se intample asa...insa,din pacate, e foarte posibil.