Invitatie la Ateneu

Se pare ca, uneori, merita sa sacrifici doua ore dintr-o seara banala pentru a vedea un concert de muzica simfonica, opera ori teatru. Recunosc, nu fac acest sacrificiu prea des, mai mult din comoditate, insa ultima vizita facuta la Ateneu m-a facut sa-mi dau seama ca nu trebuie sa fii un pasionat ca sa te bucure momentele alaturi de oameni fara ochelari de soare de firma, tricouri mulate si trei telefoane mobile care sa sune in ritmuri de manea. Mai ales, nu credeam sa-ti aduca atata satisfactie momentele de liniste deplina ale unei sali in care se aflau aproximativ 500 de oameni carora li se alaturau cei 150 de pe scena - orchestra si corul. Sunt lucruri care par anormale intr-o societate dominata de lipsa de civilizatie, intr-o lume romaneasca plina de mitocanie si lipsita de bun simt, in care personajele epateaza prin prost gust si incultura.

Desi am lasat muzica la final, asta nu inseamna ca e pe ultimul plan. Cum spuneam, nu trebuie sa cunosti operele clasicilor Bach, Mozart, Strauss, Vivaldi sau Haydn ca sa-ti placa o opera care nu-ti suna deloc cunoscut. E suficient sa stii sa te bucuri de fiecare acord al unor instrumente armonizate perfect, de pasiunea unui dirijor, de talentul fiecarui om ce reuseste sa-si faca instrumentul sa prinda viata si pe care nu contenesti in a-i aplauda la final in semn de apreciere.

Felicitari celor care fac aceste vizite mai des decat mine!

P.S. Pentru cei cu tricouri mulate, ochelari de soare, masini cat mai mari si care fac asocierea intre descrierea mea si o cantare unde se arunca bani si se dau dedicatii, Ateneul e cladirea imprimata pe bancnotele de 5 lei.