Eminescu

Pentru inceput v-as ruga sa va puneti o intrebare: "care a fost cauza mortii lui Mihai Eminescu?".




Daca primul lucru care v-a venit in minte este acela ca poetul a murit din cauza bolii numite sifilis, atunci faceti parte dintr-o trista majoritate de aproximativ 70 de procente dintre respondentii (in numar de 900) aceleiasi intrebari de pe un blog cunoscut. Sa nu credeti totusi ca restul de 30 de procente au dat raspunsuri corecte, ci doar nu stiau.

E foarte trist si deosebit de nedrept sa poti raspunde cu atata superficialitate la aceasta intrebare pusa fara rost pana la urma. De ce ar trebui sa conteze motivul mortii lui Eminescu? Daca intr-adevar ar fi murit de sifilis, ar fi contat in vreun fel? Poeziile sale si-ar fi pierdut din frumusetea unica? Eminescu si-ar fi schimbat statutul de geniu cu cel de alienat psihic? Cu siguranta nu.
Exista insa o tendinta a oamenilor de a-i defaima pe cei care au insemnat cu adevarat ceva in decursul vietii lor. Alaturi de Eminescu stau si alte personalitati: Van Gogh a fost nebun, ajungand la un moment dat sa-si taie o ureche si mai tarziu sa se sinucida, insa cati stiu ca a reusit sa picteze 70 de tablori in tot atatea zile si 200 de tablouri intr-un an? Pablo Picasso era un afemeiat, un paranoic si un narcisist, insa tot el a fost cel mai renumit pictor al secolului al XX-lea. Stefan cel Mare este socotit drept un sot infidel cu numerosi copii nelegitimi in toate colturile Moldovei, cand cu totii cunoastem (sau ar trebui sa cunoastem) rolul deosebit pe care il are in istoria tarii noastre. Si exemplele ar putea continua. Insa de ce trebuie sa ne legam de amanunte adiacente geniului fiecaruia si nu de rolul pentru care au intrat in istorie?

Revenind la Eminescu, e de inteles o oarecare adversitate a tinerilor fata de scriitorii care fac parte din materia predata in scoala la Limba si literatura romana. Atata timp cat elevii vor fi nevoiti sa invete pe de rost poezii si comentarii din carti, implicit sa invete punctul de vedere al autorului respectivei carti pentru a obtine note mari si nu sa citeasca cu drag opera unui poet sau prozator, fara sa incerce sa desluseasca singuri ideile transmise si cat timp nu vor aprecia creatia din placere ci din constrangere, vom avea parte de oameni ale caror modele vor fi fotbalistii, cantaretii de muzica realmente usoara si celelalte persoane obisnuite cu aparitiile la televizor.
Insa de la aceasta adversitate la nepasare ar trebui sa fie un drum lung. Pe Eminescu il citesti, poti sa il iubesti sau nu, dar in nici un caz nu poti sa-l ignori. Si totusi, proportia covarsitoare de raspunsuri superficiale de la intrebarea de care vorbeam mai sus duce mult inspre ignoranta, pentru ca daca l-ai fi citit si implicit apreciat pe poet, n-ai fi putut raspunde cu atata lejeritate unei asemenea intrebari chiar daca in sinea ta ai fi stiut ca acela e adevarul. Nu poti sa "patezi cu vorbe ce ti-i drag".


O sa revin cu alt post referitor la moartea lui Mihai Eminescu, cu riscul de a ramane plictisitor.

O poezie pentru azi

Ultima scrisoare
Mihai Beniuc

Recita Florian Pittis:



Sfarsitul a venit fara de veste.
Esti fericita? Vad ca porti inel.
Am inteles, voi trage dunga peste
Nadejdea inutila. Fa la fel.

Nu, nici un cuvant, nu-mi spune ca-i o forma.
Cunosc insemnatatea ei deplin.
Stiu, voi aveti in viata alta norma.
Eu insa-n fata normei nu ma-nchin.

Nu te mai cant in versuri niciodata,
Mai mult in drumul tau nu am sa ies.
Nu-ti fac reprosuri, nu esti vinovata
Si n-am sa spun ca nu m-ai inteles.

A fost desigur, numai o greseala.
Putea sa fie mult - nimic n-a fost.
In vesnicia mea de plictiseala
Tot nu-mi inchipui ca puneai vreun rost.

Si totusi, totusi, cateva atingeri
Au fost de-ajuns sa-mi deie ameteli.
Vedeam vazduhul fluturand de ingeri,
Lumina-n noaptea mea de indoieli.

Cand degete de Midas am pus,magic,
Pe frageda fiinta-a ta de lut,
Simteam in mine murmurul pelagic,
Al sfintelor creatii de-nceput.

Vedeam cum peste vremuri se inalta
Statuia ta de aur greu, masiv,
Cum serioase veacuri se descalta
Si-ngenunchiate randuri, submisiv,
La soclul tau dumnezeiesc asteapta
Sa le intinzi cu zambet linistit
Spre sarutare adorata dreapta
'Nainte de-a se sterge-n infinit.

O,de-am fi stat alaturi doar o ora,
Ai fi ramas in auriul vis
Ca o eterna, roza, aurora
De neinteles, de nedescris.

Ireversibil s-a incheiat povestea
Si nici nu stiu de ai sa mai citesti
Din intamplare randurile-acestea
In care as vrea sa fii ce nu mai esti.

N-am sa strivesc eu visul sub picioare,
N-am sa patez cu vorbe ce mi-i drag.
As fi putut sa spun:"Esti ca oricare",
Dar nu vreau in noroaie sa ma bag.

De-ar fi mocirla-n jurul tau cat haul,
Tu vei ramane nufarul de nea
Ce-l oglideste beat de pofte taul
Ce-l tine, candid, amintirea mea.

Vei fi acolo pururi neintinata,
Te voi iubi mereu, fara cuvant,
Si lumea n-o sa stie niciodata
De ce nu pot mai mult femei sa cant.

Acolo, sub lumina de mister,
Scaldata-n apa visurilor, lina,
Vei sta, iubita, ca-ntru-un colt de cer
O stea de seara blanda si senina.

Iar cand viata va fi rea cu tine,
Cand or sa te improaste cu noroi
Tu fugi in lumea visului la mine,
Vom fi acolo, singuri, amandoi.

Cu lacrimi voi spala eu orice pata,
Cu versuri nemaiscrise te mangai.
In dulcea lor cadenta leganata
Te vei simti ca-n visul tau dintai.

Iar de va fi, cum simt mereu de-o vreme,
Sa plec de-aicea, de la voi, curand,
Cand glasul tau vreodata-o sa ma cheme,
Voi reveni la tine din mormant.

Iar de va fi sa nu se poata trece
Pe veci pecetluitele hotare,
M-as zbate-ngrozitor in tarna rece,
Plangand in noaptea mare, tot mai mare

Despre sarbatoarea campeneasca Eurovision Romania

Dupa doua post-uri pline de cuvinte si plictisitoare, revin cu unul superficial. Nu stiu de ne legam atat de un biet festival al Eurovisionului, castigat pana acum mai mult pe criterii geografice, geopolitice si mai putin pe criterii muzicale, dar uite ca ne legam.
Oricat m-as stradui, concurs nu pot sa-i zic. Avand in vedere ca s-a cantat, s-a jucat, voie buna a fost, posibil si mici si bere in culise, as prefera sa spun ca a fost o Sarbatoare campeneasca. Am o vaga impresie ca am uitat sa includ ceva in enumeratia de mai sus... Ah da, s-a si jurizat. Si s-a jurizat prost. Ca in fiecare an, juriul reuseste sa duca in finala, alti interpreti decat pe favoritii publicului si ma intreb de ce... E foarte posibil ca juriile sa fie incercate de un puternic sentiment de superioritate profesionala conform caruia publicul neavand studii de specialitate asa cum au ei, neanalizand profesionist si in detaliu prestatia scenica a concurentilor, nu poate avea dreptate. Asadar, melodia preferata de publicul votant iese din discutie inca de la start. Nu numai atat, e foarte usor sa fii demagog si sa refuzi ca preferintele tale in orice domeniu sa coincida cu preferintele "celor multi". Si asta doar pentru a convinge ca esti altfel, ca esti mai elevat. Nu poate exista asa ceva in gandirea celor din juriului? Eu zic ca da, doar suntem romani.

Totusi, poate ca acesta este si scopul acestui concurs, dat fiind faptul ca rareori s-a intamplat ca preselectia nationala sa nu se finalizeze cu un scandal. Cum stim bine ca, in Romania, in dreptul cuvantului scandal poti trece cu usurinta termenii mediatizare ori publicitate fara sa-ti fie teama ca gresesti, nici varianta asta nu poate fi ignorata. Si cum oare sa se creeze acest scandal altfel decat printr-o decizie finala a juriului care sa enerveze pe toata lumea? Mai mult, intaresc acest lucru prin faptul ca pana in acest an, juriul nu era necesar la alegerea unei piese ce urma sa participe la un concurs in care punctajele erau oferite doar pe baza voturilor primite de la telespectatori din toate tarile. Si totusi in fiecare an am avut parte de ei...oare de ce?

Ca sa intaresc ceea ce am spus, iata cum a votat juriul la Eurovision Romania: Click pe imagine

Dupa cum observam, doar doi dintre membri juriului merita a fi suspectati de corectitudine : Dana Dorian si Cristian Faur, cei ce au oferit punctaje apropiate celor doua piese favorite: The Balkan Girls si Dear mama, 12 puncte si 10 puncte. Ce s-a intamplat in cazul celorlalti e rusinos. Sa oferi 10 puncte pentru Elena Gheorghe si 2 puncte pentru Blaxy Girls, cum a fost cazul Aurei Urziceanu, ori 12 puncte, respectiv 3 - Liana Elekes, 10 - 2 Andrei Kerestely, nici ceilalti nefiind prea departe, pare oarecum sfidator sau batjocoritor la adresa publicului.

P.S. Post nascut din solidaritate cu talentul solistei de la Blaxy Girls.

Ca tot suntem la capitolul muzica. Enjoy Counting Crows - Holiday in Spain:

Cum sa progresam ?

De multe ori auzim cuvinte ce risca sa devina clisee..."tineretul e speranta acestei tari, viitorul e in mainile voastre". Imi rezerv dreptul de a privi aceasta sintagma cu un scepticism poate dus la extrem pentru ca nu vad cum cei din randurile noastre ar/am putea schimba ceva.

Cu ce suntem mai presus decat actualii si predecesorii? De ce-ar trebui sa credem ca viitorul va straluci? Stim cu totii in ce nisipuri miscatoare se scalda sistemul de invatamant romanesc. Si daca nu de la invatamant ar trebui sa plece aceasta schimbare radicala a societatii, atunci ma intreb de unde?
Invatamantul prescolar si cel primar sunt situate la limita inferioara, deoarece nimeni nu-si mai doreste o slujba de dascal sau educator in conditiile unor salarii mizere, iar in prezent cei ce urmeaza studii pedagogice sunt in majoritate cei ce nu au sanse la o institutie de invatamant superior "de renume" plus o proportie mica formata din cei care intr-adevar simt o atractie pentru aceasta profesie. Trecand la scoala generala, intampinam acelasi tip de probleme: numar redus de dascali, profesor tineri avand o slaba pregatire, exceptiile constituindu-le uneori chiar cei in varsta, carora obisnuim sa le punem in spate toate neregulile din societatea de azi.
Daca aveti impresia ca, prin asta, i-am ridicat oarecum in slavi pe cei cu parul alb, ei bine subliniati cuvantul "uneori" sau mai bine inlocuiti cu "rareori".
Mergand mai departe la invatamantul liceal, dispunem de o imagine conturata de buletinele de stiri. Dascali ce lovesc elevi,un lucru mai grav: dascali loviti de elevi sau elevi loviti de elevi, astfel ca ne intrebam cum sa nu prospere, in aceste conditii, persoanele ce ofera o oarecare "protectie" elevilor contra unor sume de bani? Romanul e, in fond, un intreprinzator. Reusim totusi sa epuizam majoritatea combinatiilor de dispute in interiorul unor institutii in care ar trebui sa fie modelate caractere demne de a duce o tara spre "mai bine". Ar mai trebui sa existe lupte profesor-profesor si le-am avea pe toate. Insa nu mai e mult nici pana acolo.
E greu de spus cum de s-a ajuns aici, cum de profesorii nu mai au autoritate in fata elevilor, cum de scoala s-a transformat intr-un ring de lupta din care n-o sa iasa nici un castigator, ci doar vom iesi cu totii invinsi.
Nici in invatamantul superior lucrurile nu stau prea bine. De ani buni incoace, facultatile incep sa scoata studenti pe banda rulanta, din dorinta de fonduri provenite din taxele de studii a peste 50% dintre studenti (asta in cazul institutiilor de invatamant superior de stat) sau 100% in cazul celor particulare. Astfel profesorii sunt pusi in fata unui numar imens de studenti, neavand cum sa se ocupe cu adevarat de ei. Indata ce termina studiile, proaspat licentiatii constata ca facultatea e folositoare in momentul in care completeaza CV-ul si observa ca arata bine ceva scris in dreptul categoriei "Studii superioare". Mai mult de atat, in timpul anilor de studentie avem de-a face cu vechea meteahna pur romaneasca: "teorie, teorie, teorie...dar practica?"

Incheind cu scoala, ce vedem in componentii societatii de maine? Cum putem avea incredere in ei? Intr-adevar exista si elite ce provin chiar din acel sistem de invatamant, persoane cu adevarat dotate din punct de vedere intelectual, insa care cu prima ocazie vor parasi corabia si bine vor face. Iar daca viitorul e in mainile tanarului preocupat de telefonul de ultima generatie, cel interesat sa citeasca ultima stire mondena despre persoane publice la fel de superficiale, absolut atras de muzica in care se vorbeste de bani, femei, bautura si pe care o asculta inevitabil la telefon in public, cel pentru care cartile sunt doar in numar de cincizeci si doua, cel pentru care gramatica limbii reprezinta un adversar astfel ca o faulteaza ori de cate ori are ocazia, cel ce duce kitsch-ul la extrem, atunci prefer sa nu fac parte din acel viitor, ci doar sa-l observ dintr-un loc mai bun...sper.